Skip to content

Româneşte: Autostrada cu o bandă

20/07/2012

Pilotul de curse îi mai dete una peste bot lui tanti Merkel:
Noi nu vom fi germani.
Ever.
Poate o băga şi ea la cap, odată pentru totdeauna.

Autostrada Soarelui Harta

Autostrada Soarelui Harta (Photo credit: Wikipedia)

A fost inaugurat ultimul tronson al Autostrăzii Soarelui
Drumul spre mare va fi în sfârşit mai scurt. Astăzi au fost inaugurate tronsoanele CernavodăMedgidia şi Medgidia – Constanţa ale Autostrăzii Soarelui. La eveniment au participat premierul Victor Ponta, ministrul Transporturilor Ovidiu Silaghi, dar şi alte autorităţi locale şi judeţene. La începutul lunii, ministrul Transporturilor a verificat stadiul lucrărilor şi a declarat că pe porţiunea cuprinsă între Cernavodă şi Medgidia se va circula pe câte un singur fir în ambele sensuri şi se va merge în regim de drum naţional, cu o viteză de maximum 80 de kilometri pe oră. Aceleaşi reguli de circulaţie se vor aplica şi pentru centura ocolitoare a Constanţei. Tronsonul Murfatlar – Constanţa, care are o lungime de aproximativ 20 de kilometri a fost dat în folosinţă în vara anului trecut. Autorităţile dau asigurări că întreaga autostradă va fi gata în ianuarie 2013, aşa cum prevede şi contractul încheiat între Ministerul Transporturilor şi firmele constructoare.

Autor: Neptun TV

Partea proastă e că, până or isprăvi ei partea de sfârşit, partea de început s-a stricat deja de ani buni.

From → The blog

Comments are closed.

%d bloggers like this: