Skip to content

Un corespondent al BBC acuză jurnaliştii români de părtinire politică

12/07/2012

After eight years in office, with strong connections in Europe, and deep loyalty among Romanian journalists, Mr Basescu is winning the information war against a Ponta administration which underestimated the influence of the media.

Mr Basescu’s team must now decide whether to press for a No vote in the referendum, or a boycott, in the hope of keeping turnout below 50%.
»Alarm over Romania’s bitter Ponta-Basescu turf war By Nick Thorpe BBC News Central Europe correspondent

Despre jurnaliștii români vânduţi. Scrisoare deschisă către Nick Thorpe, corespondent BBC
11 iul 2012, 14:37 | Iulian Enache | RTV.net

„După opt ani de mandat, cu legături puternice în Europa, şi cu o loialitate profundă printre jurnaliştii români, domnul Băsescu câştigă războiul informaţiilor împotriva unei administraţii Ponta care subestimează influenţa media”, notează BBC într-o analiză a corespondentului Nick Thorpe despre situaţia din România.
Dincolo de caraghioslâcul evident al acestei afirmaţii, despre care vă pot aduce lămuriri (nu Ponta, ci Băsescu a subestimat influenţa media, motiv pentru care se găseşte, acum, în situaţia de a fi părăsit de populaţie, care i-a dat un vot de blam la alegerile locale, şi de propriul partid, care a dezertat masiv în USL, permiţându-i acesteia să formeze majoritatea în Parlament), aş mai avea o problemă cu textul.

Stimate domn Nick Thorpe, în calitate de jurnalist român, vă solicit public să daţi câteva exemple de jurnalişti români care au “o loialitate profundă” pentru domnul Băsescu. Aş vrea să-i văd şi eu, să-i cunosc, să le ştiu numele. Să-i acuzăm public că nu-şi fac meseria corect. Altfel, vă solicit, tot public, să vă prezentaţi scuzele. În caz contrar, vă voi acţiona în judecată pentru defăimare. Solicit, de asemenea, tuturor organizaţiilor media care au sărit ca arse zilele trecute să ia poziţie şi acum. Acuzaţia este una foarte gravă.

M-am plictisit de terfelirea constantă a acestei meserii. Toţi ignoranţii care nu fac diferenţa dintre un jurnalist şi un animator TV care se maimuţăreşte pe ecran, care n-au habar ce este o ştire, ce să mai vorbim despre cum se scrie una, au o părere despre oamenii din această meserie. Că sunt corupţi, că sunt murdari, că sunt mincinoşi, că manipulează, că sunt securişti, că dezinformează. De fiecare dată fără exemple, fără nume, pur şi simplu la grămadă. Habar n-au că, spre exemplu, Mircea Badea nu este jurnalist, ci un simplu prezentator. La fel şi Gâdea, la fel şi alţii. Jurnaliştii sunt cei care, pe un salariu de nimic, aleargă de dimineaţa până seara, la minus 20 sau plus 45 de grade, să vă aducă ştiri. Pe aceştia n-o să-i vedeţi niciodată la televizor, dându-şi cu părerea despre lucruri, cum îşi dă domnul Thorpe cu părerea despre presa din România. Pentru că le este pur şi simplu interzis în meserie. Nu au dreptul să aibă opinii decât în secţiuni speciale de opinie, aşa cum este cea în care scriu eu acum. În rest, doar relatează sec ce se întâmplă. Orice derapaj ar atrage judecata şi plata unor despăgubiri de sute de milioane dintr-un salariu de 15-20 de milioane.

Nick Thorpe face o greşeală de elev în textul respectiv. Îşi imaginează că, dacă presa din România este, în aceste zile, nefavorabilă guvernului USL, este, automat, sub călcâiul PDL. Exclude din start că este posibil să existe, pur şi simplu evenimente negative care trebuie relatate. Aşa cum s-au întâmplat sau se întâmplă. E trist, sincer.

Pe vremea când nu exista, încă, RTV, lucram în grupul Realitatea-Caţavencu. Acolo, atunci când a fost ales Băsescu a doua oară, jurnaliştii nu conteneau să atragă atenţia asupra guvernării portocalie. Asupra nenumăratelor abuzuri. Asupra manevrelor triste prin care fiica preşedintelui, o analfabetă care nu se putea exprima în limba natală, a ajuns parlamentar european. Asupra legăturilor dintre fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, şi traficul de armament. Asupra legăturilor dintre cealaltă fiică, Ioana Băsescu, şi diverşi oameni de afaceri, de la care se alegea cu case şi alte lucruri. Asupra faptului că preşedintele controlează tot, inclusiv Executivul, Justiţia, serviciile de informaţii.

La vremea respectivă, Băsescu era foarte bun. Jurnaliştii erau scuipaţi în stradă de populaţie; cum vă permiteţi să vorbiţi aşa despre DOMNUL PREŞEDINTE? N-auziţi că se luptă singur cu mafia? Că stârpeşte corupţia? Că face dreptate? În mod deloc curios, cel mai înverşunat duşman al presei era însuşi Băsescu, care întărâta zilnic populaţia împotriva jurnaliştilor, prin tot felul de declaraţii şi hăhăieli. Aşa am ajuns să ascultăm despre „tonomate”, „păsărici”, „găozari”, „ţigănci împuţite” şi alte astfel de apelative la adresa jurnaliştilor. Ne-am călcat pe mândrie, am înghiţit umilinţele preşedintelui şi flegmele populaţiei şi am continuat să ne facem meseria.

Lucrurile nu s-au terminat aici. Nu. Preşedintele ţării, supărat pe Vântu, proprietar al grupului RC, a trimis Fiscul peste televiziune. A stat acolo, având practic propriul birou, timp de opt luni (şi ce dacă e ilegal, şi ce dacă Fiscul nu are voie, conform legii, să controleze o firmă peste 6 luni neîntrerupt, fix ca să nu existe astfel de abuzuri? Cine să te apere de abuzurile statului, statul?). A plecat de acolo fără să dea măcar o amendă. Practic, nu a reuşit să găsească absolut nimic ilegal. Pe parcursul „investigaţiei”, însă, a ţinut conturile firmei blocate. Timp de opt luni. Rezultatul a fost unul dezastruos. Mă aflu printre cei care nu şi-au primit salariul în acea perioadă. Am fost hăituit de băncile la care aveam credite, pentru că nu am mai plătit ratele, ajungând să-mi schimb numărul de telefon pentru a evita cele 20-30 de telefoane zilnice. Am ajuns în Biroul de Credit ca rău-platnic, motiv pentru care nu mă mai pot atinge de un credit în România toată viaţa. Am trăit, în acea perioadă, acasă la părinţii mei pensionari, de la care ceream bani pentru a putea ajunge la serviciu.

Lucrurile nu s-au oprit nici aici. Băsescu a continuat, trecând jurnaliştii neascultători prin Fisc. Ba pe mulţi i-a trimis şi pe la DNA să dea cu subsemnatul. Că drepturi de autor, că hâr, că mâr. Până la urmă nu au reuşit să facă nimic, pentru că, ce să vezi, nu se întâmpla nimic ilegal. Pentru toate presiunile şi hărţuiala asta constantă, însă, nu a cerut nimeni scuze.

Toate aceste lucruri au inspirat presei româneşti, vă asigur, domnule Thorpe, nişte sentimente de „adâncă loialitate” pentru preşedintele Băsescu şi camarila sa portocalie, exact cum spuneţi în „analiză”. Astăzi, când presa românească semnalează alte derapaje de la normalitate, se trezesc nişte fini analişti să o acuze că e sclava unui partid. Cum ar veni, alte flegme; de ce vorbiţi bă, vânduţilor, aşa despre guvernarea USL, care ne scapă de dictator?

Astăzi, domnul Băsescu stă în cortul de campanie. Nu mai este în costum, stă în tricou, ca pe vremurile când se bătea cu mafia şi stârpea corupţia. Nu contează că n-a stârpit nici pe dracul în două mandate. Că îşi trage gloanţele abia acum, prin Justiţia aservită, dedându-se în două luni la mai multe arestări răsunătoare decât în 20 de ani. Că dacă a ştiut până acum despre aceste lucruri, se face vinovat de tăinuire şi complicitate. Nu. Astăzi împarte fructe şi apă jurnaliştilor şi face glumiţe cu ei.

Am să vă explic eu, pe scurt, ce se întâmplă zilele acestea în România. Cu speranţa că acest text nu vă va fi tradus de aceiaşi prieteni sau aceleaşi surse pe care le aveţi prin România, şi care v-au încurcat puţin în documentarea Dvs. pentru „analiza” publicată de BBC.

România a fost abandonată, după război, între zidurile gri şi reci ale puşcăriei comuniste numită Rusia. Am trăit toţi între acestea, delectându-ne cu trufandale gen intelectuali împuşcaţi, puşcărie politică, înscrieri în partid cu forţa şi sub ameninţarea cu răul familiei, turnătorii, securitate, foame, frig şi alte astfel de lucruri care, sunt convins, vă sunt familiare ca englez. Timp de 50 de ani ne-am bucurat de tâmpirea progresivă şi constantă exercitată de comunism. Odată scăpaţi, după Revoluţie, am vrut să dărâmăm tot. Inclusiv regulile, această invenţie care ni se părea, şi ea, comunistă, la fel ca toate constrângerile suferite în dictatură.

Aşa că ne-am grăbit. Ne-am apucat să „tăiem colţuri”, fără să ne dăm seama că ne sabotăm singuri. E roşu la semafor? Ete, mare lucru, nu trec maşini, trec şi eu în fugă, ce să mai stăm acuma! E democraţie! Ce contează că fur o pâine, mi-e foame! Fără să ne dăm seama că furtul e furt, indiferent de obiectul acestuia. Practic, între mine, care fur o pâine, şi ăla care fură 100 de miliarde este doar o deosebire de acces. Eu ce aş face, dacă aş avea acces?

Ne-am grăbit, dorindu-ne să ne meargă şi nouă ca în Anglia Dvs.; am fi vrut şi noi aceleaşi produse de calitate, aceleaşi salarii, aceleaşi maşini. Suntem de condamnat, pentru că am vrut să trăim decent? Suntem de condamnat pentru că nu avem habar ce e aia democraţie, şi abia acum învăţăm cu ce se mănâncă, pentru că în rest, în toată istoria noastră ca popor n-am avut când, fiind mereu călăriţi de conduceri străine sau răuvoitoare?

Poate că da. În aceste zile, guvernul USL face acelaşi lucru: se grăbeşte şi nu ţine cont de reguli. Vrea să fie ca el, dar repede, să nu se mai obosească aşteptând. De data asta, însă, sunt altfel de reguli: sunt cele care definesc democraţia. Aşa este jocul democratic, lung şi obositor. Celălalt, cel scurt, e însă mult mai rău. Am mai trecut prin el. Acesta este motivul pentru care vedeţi relatările respective în presă. Băsescu a fost viclean; a legat suspendarea lui de aceste nerespectări ale regulilor, încercând să fie, din nou, sinonim cu statul de drept, Constituţia şi Justiţia. Crede că românii sunt aceiaşi proşti, cu aceeaşi memorie scurtă, şi că au uitat că, la rândul lui, le-a siluit până n-a mai putut. Nu, nu am uitat.

Eu sunt unul dintre cei care nu traversează pe roşu. Chiar dacă nu trece nicio maşină. Respect regulile nu doar atunci când îmi convin şi-mi folosesc mie, ci tot timpul, inclusiv când îmi sunt potrivnice. Stau la semafor când e roşu, ca pieton, la o temperatură de 40 de grade până îmi fierb creierii în cap. Din principiu. Am denunţat, public, ceea ce face USL în aceste zile. Tot din principiu. Asta nu înseamnă nicio clipă şi sub nicio formă că îmi place Băsescu şi că vreau să rămână la Cotroceni. Repet, cele două lucruri nu au legătură, iar Băsescu este la fel de vinovat ca şi USL de încălcarea feroce a regulilor, pe care le-a respectat doar când i-au folosit personal.

Pe aceste considerente, domnule Thorpe, vă solicit, din nou, exemple şi probe sau scuze publice. Nu vă suspectez de rea-intenţie, ci de proastă informare. Dacă doriţi detalii despre ce se întâmplă în România, noi, jurnaliştii, vă stăm la dispoziţie. Vă putem informa aşa cum se face, public, cu nume şi prenume, în văzul lumii. Şi asumându-ne răspunderea pentru ceea ce spunem şi consecinţe, aşa cum am făcut-o mereu, şi cum, fără îndoială, o veţi face şi Dvs.

Cu respect,

Iulian Enache
Redactor şef
ECONOMICA.NET
România TV

English: President Traian Basescu at the Gypsy...

English: President Traian Basescu at the Gypsy Festival, Romania 2009 (Photo credit: Wikipedia)

From → The blog

Comments are closed.

%d bloggers like this: